40 de milioane €, miza care poate agita apele la Steaua! Ordinul lui Gigi nu are ecouri la echipă: Nu vom odihni jucătorii în Europa League
- Scris de Prosport.ro
- Categorie: Fotbal Intern

Steaua are un adevărat record în Europa: nouă ani de calificări consecutive în grupele unei competiţii europene! Cu toate acestea, Becali simte că cei de la CFR i-au luat-o cu mult înainte şi vrea neapărat revenirea în Liga Campionilor, după patru ani de pauză.
Sumele impresionante care îi aşteaptă pe clujeni după calificarea în grupele Ligii lasă urme şi în Ghencea. Becali a trasat ca ordin câştigarea titlului şi calificarea în grupele celei mai importante competiţii europene: "Dau ordin: în Europa League nu vom juca cu titularii""Tănase şi Chipciu, Bourceanu şi Pintilii vor juca doar o repriză in Europa League. Sau nu vor juca deloc! Asta e strategia patronului! Aşa dau eu ordin! Am învăţat şi eu ceva de la Paszkany. Prioritar e titlul, în Europa vom juca cu echipa a doua. Mă interesează Liga Campionilor să iau 40 de milioane de euro", Gigi Becali, la gsptv.
Unul dintre managerii Stelei nu este de acord cu strategia impusă de patron şi spune că Steaua nu va subestima Europa League: "Nu vom face greşeala celor de la Vaslui! Tratăm competiţia cu seriozitate"
"În niciun caz nu vom odihni jucători pentru viitor! Nu vom face ce au făcut cei de la Vaslui. Tratăm competiţia cu mare seriozitate. Sunt mulţumit de cum au jucat steliştii de la naţională. Chiricheş nu a greşit, Bourceanu a avut cele mai bune cifre. Mi-ar fi plăcut să îl văd şi pe Adi Popa, dar voi fi cel mai bucuros dacă va debuta cu Andorra. Ne uităm la statistici şi arătăm bine", a declarat unul dintre managerii Stelei la Sport.ro
CFR Cluj îşi va umple conturile cu cel puţin 20 de milioane de euro după calificarea în grupele Ligii! UEFA a anunţat că sumele din competiţia regină vor fi mult mai mari decât până acum. Becali speră să profite şi de numărul mare de fani ai Stelei, deci de vânzarea biletelor, dar şi de cota de piaţă.
Sursa: Prosport.ro