Menu

Hagi, împins spre şefia FRF. Gică Popescu: Ar fi păcat să nu se ducă la alt nivel, să antreneze toată viaţa la Viitorul...

Hagi, împins spre şefia FRF. Gică Popescu: Ar fi păcat să nu se ducă la alt nivel, să antreneze toată viaţa la Viitorul...

Generaţia de Aur a fotbalului românesc strânge rândurile cu un an înainte de alegerile FRF, iar mulţi dintre cei care au scris istorie sub tricolor în anii '90 speră că fotbalul românesc va fi condus de altcineva decât Răzvan Burleanu, din 2018.
 
Fost candidat la preşedinţia FRF, Gică Popescu spune că cel mai potrivit candidat ar fi chiar Gheorghe Hagi, care a demonstrat prin realizările de la Viitorul că e omul capabil să readucă fotbalul românesc pe linia de plutire, scrie prosport.ro. Popescu recunoaşte însă că dorinţa sa are mici şanse să se realizeze, deoarece Hagi nu îşi doreşte să candideze.
 
Totuşi, "Baciul" îi transmite lui Hagi că ar trebui să-şi "propună traget-uri mai importante", şi să încerce să-şi lege numele şi de un proiect mai important decât cel al academiei sale de fotbal.
 
"Hagi ar fi singurul dintre noi care ar putea să facă lucrul acesta: să conducă fotbalul românesc. Am mai spus-o, singura persoană pe care eu aş susţine-o la preşedinţia FRF ar fi Gică. Ştiu cât de mult fotbal cunoaşte, dar o dovedeşte şi prin ce face la Viitorul [...] Numai că el nu doreşte lucrul ăsta (n.r. să prea şefia FRF).
 
Ar fi păcat să nu se ducă la alt nivel. Nu o să stea toată viaţa să antreneze la Viitorul. Normal trebuie să îşi propună şi alte target-uri mai importante. Ştie atât de mult fotbal încât ar fi păcat să stea toată viaţa la Viitorul", a declarat Gică Popescu pentru Digi Sport.
 

Citeste mai mult http://www.romaniatv.net/hagi-impins-spre-sefia-frf-gica-popescu-ar-fi-pacat-sa-nu-se-duca-la-alt-nivel-sa-antreneze-toata-viata-la-viitorul_333516.html

Things like: formation, rest, low crime rates, peaceful neighborhoods are very vital. On the other hand, soundness is actually significant. Present the assortment you can find in online drugstore is truly overwhelming. Certainly there were just few examples. This article tell more about http://canadian-viagra.net/canadian-pharmacy-cialis.html. You may have heard about cialis. Don't forget, view cialis. Alopecia describes loss of hair, which becomes more common with age. Note to diagnose a problem, the pharmacist will begin with a thorough history of indication. Before using Finasteride or any other drug, speak to your pharmacist your medical story. Physician may order some tests to rule out any other problems that may be contributing to the dysfunction. Stop using this treatment and get emergency help if you have sudden vision loss.