Veste-șoc dinspre Comisia de Licențiere! 3 echipe, dintre care una din București, vor începe noul sezon din Liga 1 cu depunctări uriașe » Primele reacții
- Scris de gsp.ro
- Categorie: Fotbal Intern
Sezonul viitor din Liga 1 și liga secundă încep la fel ca și cele care abia s-au încheiat, cu depunctări. De această dată vizate sunt echipele CFR Cluj, Rapid, ASA Târgu Mureș și Petrolul Ploiești.
Clujenii vor porni campionatul cu minus 9 puncte, în timp ce Rapid, ASA și Petrolul vor avea 6 puncte mai puțin, aceasta fiind decizia Comisiei de fond a Sistemului Național de Licențiere, anunță news.ro.
Un comunicat oficial din partea FRF e așteptat vineri, după ce se va încheia procesul de licențiere.
Informația a fost confirmată de Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, care spune că a făcut deja recurs:
"Am fost înștiințați în legătură cu această depunctare și am și formulat recursul, iar termenul de judecată este programat mâine (joi- n.r.). Cel puțin trei dintre cele nouă puncte aplicate sunt o greșeală. Eu zic că avem dreptate. Penalizarea vine ca urmare a unor restanțe salariale”, a afirmat Mureşan, pentru Digi Sport.
CFR și Petrolul au fost penalizate și sezonul trecut. Ploieștenii au început campionatul cu minus 6 puncte, în timp ce ardelenilor li s-au luat în total 10 puncte pe parcurs.