Menu

Dancu: Pentru Euro 2020 trebuie reabilitate patru stadioane, finalizata o autostrada si facuta o linie de metrou

Dancu: Pentru Euro 2020 trebuie reabilitate patru stadioane, finalizata o autostrada si facuta o linie de metrou

Vicepremierul Vasile Dancu a declarat, duminica, la Pro Tv, ca pentru ca Romania sa poata gazdui Campionatul European de Fotbal din 2020 trebuie, printre altele, reabilitate patru stadioane, finalizat un segment de autostrada care leaga tara noastra de Europa si trebuie facuta o linie de metrou care sa lege aeroportul de Arena Nationala.

"Pentru acele meciuri (de la Euro 2020 - n.r.) am facut in mare parte design-ul proiectului. Avem un stadion foarte bun, cum e stadionul national, dar mai avem de facut o serie de investitii. Sunt 19 obligatii guvernamentale pe care le-am luat noi atunci cand am semnat proiectul. Printre altele sa reabilitam patru stadioane de antrenament - Dinamo, Steaua, Rapid si cel de rugby -, (...) sa terminam un segment de autostrada care sa ne lege cu Europa. Zambesc, din pacate, dar acum am sperante. Mai trebuie sa facem o linie de metrou intre aeroport si stadionul national", a spus Vasile Dancu in emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata de Pro Tv, informeaza News.ro.
Dancu s-a declarat increzator ca pot fi facute aceste lucruri, dar cu administratie locala mai buna in Capitala: "Eu cred ca putem sa facem toate aceste lucruri. Ne trebuie o administratie locala mai buna la Bucuresti. Vor veni alegeri, speram ca dupa alegeri vom gasi o administratie mult mai curajoasa".

In ceea ce priveste reabilitarea celor patru stadioane mentionate, vicepremierul a precizat ca exista deja proiecte, iar incepand cu anul viitor vor fi demarate lucrarile.

"O sa incercam sa vedem ce bani vom avea, putem reabilita intr-un grad mai mare sau numai suprafata de joc. Va decide bugetul, sa vedem impreuna cu Finantele si cu ceilalti", a mai spus Dancu.

Viceprim-ministrul a fost intrebat daca au fost alocati bani pentru stadioanele din Teleorman, in contextul in care presa a scris ca s-ar fi alocat 16 milioane de euro pentru doua stadioane in judetul din care provine presedintele PSD, Liviu Dragnea. Dancu a negat aceasta informatie.

"Nu e vorba de asa ceva, e o chestiune de campanie electorala. (...) Avem pe lista 50-70 de stadioane in orase mari, dar nu se pot face toate odata. Dar e bine sa reabilitam bazele sportive din Romania. FRF are un proiect pe care il finanteaza partial din bani de la FIFA", a conchis Dancu.

 

Citeste mai mult http://www.ziare.com/fotbal/stiri-fotbal/dancu-pentru-euro-2020-trebuie-reabilitate-patru-stadioane-finalizata-o-autostrada-si-facuta-o-linie-de-metrou-1412854