Menu

Cifrele etapei 21. Horrorul de la Ploiesti cu goluri rotunde

  • Scris de romaniansoccer.ro
  • Categorie: Fotbal Intern
Înaintea partidei Petrolul - Dinamo, ar fi trebuit să se procedeze ca la unele filme și să se pună un anunț de genul "Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!" De mult n-am mai văzut pe parcursul unui meci ca o echipă să primească felurite lovituri prin care să fie deposedată de o victorie pe care ar fi meritat-o după cum se desfășurau ostilitățile. Un meci asemănător cu lumea noastră reală, imperfectă și incorectă, în care adesea răul învinge, orice ai face. Conform clasamentului, precum și a formei arătate până acum, Dinamo, chiar dacă se afla în deplasare, pornea favorită. Conștienți de acest lucru, cei de la Petrolul au pregătit foarte bine acest joc, iar în teren au dat dovadă de multă abnegație. Toate acestea și-au arătat roadele în prima parte, în care Petrolul a dominat-o pe Dinamo fără drept de apel. În a doua însă a început horror-ul pentru ploieșteni. Mai întâi șutul în bară a lui Bucșă, după o fază în care defensiva lui Dinamo fusese făcută KO. La scurt timp, la o fază care nu anunța nimic, Dinamo a izbutit să egaleze printr-un autogol care a fost precedat de infracțiuni alb-roșii la alegere pentru a fi anulat. Și, de reținut, arbitrul Adrian Comănescu era foarte aproape de fază, așa că vrăjeala cu "greșeala umană" nu ține. Iar ca tacâmul să fie complet, cu 6 minute înainte de final, tot Dinamo a izbutit un gol dintr-un șut imposibil de apărat, că dacă-l mai pui de 10 ori din acea poziție pe Rotariu să tragă, nu că n-ar mai marca vreodată, dar nu știu de câte ori ar mai prinde spațiul porții… De fier să fii ca să nu te afecteze, și totuși chiar și în aceste condiții cei de la Petrolul au mai încercat poarta adversă, însă aceasta era de mult ferecată, nu de Černiauskas, ci de fatalitate. Astfel, mi-a fost dat să văd cum o echipă care nu merita nimic, a luat până la urmă totul. După un asemenea meci îți vine să închizi televizorul și totodată să îți promiți că nu te vei mai uita în veci la acest sport adesea nedrept numit fotbal. Că tot am pomenit de gol imposibil de apărat, același lucru afirm și despre cel al suratei lui Dinamo, Steaua, căci și pe Papp dacă-l mai pui să șuteze de la acea distanță nu știi pe unde va ajunge mingea. Iar fără acel gol, cu toată cvasidominarea Stelei, scorul ar fi rămas 0-0 și am fi văzut alte titluri legate de revenirea lui Reghecampf.

Înainte de a trece la cifrele importante ale acestei runde, se poate remarca doar la o aruncare fugară a privirii asupra rezultatelor că a fost o etapă a oaspeților, numai o singură echipă oficial gazdă, Steaua... Pitești, izbutind să învingă. În fine, după ultimele etape seci în jubilee, de această dată au ele dat năvală, amintind de acele autobuze din transportul nostru în comun care la orele de vârf după o perioadă în care nu vezi niciunul, apar la un moment dat în șir indian, unul după altul.

► Pentru Steaua, victoria în fața CSU Craiova a fost cea de-a 2.200-a pe prima scenă.

► În partida la care m-am referit mai sus, Petrolul - Dinamo, ambele echipe au primit goluri oficiale rotunde, formația gazdă pe al 1.700-lea (cel marcat de Rotariu), iar Dinamo pe al 2.200-lea.

► Meciul din ceață, CSMS Iași - Astra, a fost a șasea confruntare dintre cele două, însă pentru prima oară ele au terminat la egalitate.

► Multe schimbări în clasamentul all-time al primului nostru eșalon: Astra a urcat pe locul 24 depășind pe CSM Reșița, Ardeal pe locul 51 depășind pe Concordia (mai rar se întâmplă asemenea depășiri între echipe active pe prima scenă), iar Viitorul pe locul 55 depășind pe Dacia-Unirea Brăila.

► Gheorghe Hagi a trăit bucuria marcării celui de-al 100-lea gol ca antrenor de Liga 1 (cel din acțiune al lui Cernat).

► De asemenea, multe cifre rotunde legate de numărul de meciuri în Liga 1: al 150-lea pentru S. Achim (CSU Craiova), Vl. Achim (Viitorul), Ad. Popa I (Steaua) și I. Voicu (CSMS Iași), al 100-lea pentru Ciucur (Pandurii) și Cordoș (FC Botoșani), al 50-lea pentru trei străini, Rick Boldrin (Astra), Onduku (CSMS Iași) și Nuno Rocha (CSU Craiova).

► Un debut, dâmbovițeanul Corbu (Dinamo).

► De asemenea și destule goluri rotunde: al 70-lea Zicu (ACS Poli), al 20-lea Cernat (Viitorul), al 10-lea Papp (Steaua).

► Echipierii Botoșaniului, Sg. Popovici și Cucu, l-au marcat pe primul.

 

Citeste mai mult http://www.romaniansoccer.ro/stiri/56094/cifrele-etapei-21-horrorul-de-la-ploiesti-cu-goluri-rotunde.htm