Menu

FC Botosani a ramas fara capitan

  • Scris de romaniansoccer.ro
  • Categorie: Fotbal Intern
FC Botoşani se desparte de Marius Croitoru, unul dintre jucătorii care i-au marcat ultimii ani de existenţă şi totodată care a pus umărul la cele mai mari performanţe din istoria clubului.

Despărţirea survine într-un moment delicat pentru echipa antrenată de Leo Grozavu, care în primele cinci etape a adunat doar trei puncte, iar astăzi, de la ora 17:30, întâlneşte liderul Ligii 1, CSMS Iaşi.

"Croitoru şi-a exprimat dorinţa să încheie colaborarea. Trebuie să-i acceptăm decizia şi atâta tot", a spus Leo Grozavu.

Despărţirea de unul dintre cei mai importanţi jucători a fost confirmată şi de Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani. "Este decizia lui de a încheia contractul. Am fost, suntem şi voi fi în relaţii bune cu el", a subliniat preşedintele FC Botoşani.

Marius Croitoru, 34 de ani, a susţinut doar că a fost o decizie luată de comun acord.

În ultima perioadă, relaţia dintre Leo Grozavu şi Marius Croitoru a fost una foarte tensionată. Unul dintre cele mai importante episoade s-a petrecut înaintea meciului cu ACS Poli Timişoara, când Leo Grozavu a declarat că l-a lăsat acasă pe Croitoru pentru că era accidentat, în timp ce mijlocaşul a afirmat că era apt de joc. Ulterior, cei doi s-au duelat în declaraţii prin intermediul presei.

 

Citeste mai mult http://www.romaniansoccer.ro/stiri/54088/fc-botosani-a-ramas-fara-capitan.htm