Menu

Lovitura uriasa pentru fotbalul romanesc: Arabii de la PSG vor sa cumpere o echipa din Liga 1

Fotbalul romanesc ar putea primi o uriasa gura de oxigen, investitorii arabi de la Paris Saint Germain fiind interesati de achizitionarea unei echipe din Liga 1.

Potrivit informatiilor din presa franceza, grupul Qatar Sports Investments, cel care detine pachetul majoritar de actiuni de la PSG, este aproape de a prelua formatia Petrolul Ploiesti, din Romania.

La cateva zile dupa ce directorul executiv al "lupilor", Alexandru Crangu, a dezvaluit ca pe adresa clubului a ajuns o scrisoare de intentie din partea unor investitori interesati sa preia Petrolul, francezii scriu ca tocmai patronii lui PSG ar fi in spatele propunerii.

Intentia arabilor ar fi sa foloseasca formatia din Ploiesti ca rampa de lansare pentru fotbalistii tineri, care nu sunt suficienti de valorosi pentru a face fata la nivelul de la PSG, scriu cei de la Le Meilleur du PSG.

Iar o parte dintre acestia ar putea fi varfurile de generatie de la Academia Aspire, din Doha, acolo unde qatarezii au investit masiv pentru a crea o scoala de fotbal de cel mai inalt nivel.

In momentul de fata, Petrolul se afla in insolventa, iar patronul si actionarul majoritar al clubului este in arest preventiv, cercetat intr-un dosar de evaziune fiscala.

M.D.

 

 

Citeste mai mult http://www.ziare.com/liga-1/stiri-liga-i/lovitura-uriasa-pentru-fotbalul-romanesc-arabii-de-la-psg-vor-sa-cumpere-o-echipa-din-liga-1-1355901