LPF a luat o decizie importanta: Cate echipe vor evolua in Liga 1 si cum se va disputa campionatul
- Scris de ziare.com
- Categorie: Fotbal Intern
Conducatorii de cluburi din Liga 1 au decis sa pastreze sistemul competitional cu 14 echipe, care va fi implementat incepand cu sezonul urmator, in ciuda unor informatii potrivit carora s-ar fi incercat majorarea numarului de formatii prim-divizionare la 16.
"Nu s-a discutat despre cresterea numarului de echipe la 16. Regulile nu se schimba in timpul jocului, s-a votat deja anul trecut sistemul", a spus presedintele LPF, Gino Iorgulescu.
In schimb, in sedinta de marti s-au luat decizii importante in privinta desfasurarii campionatului.
"Asa cum stiti, in ceea ce priveste sistemul din Liga 1 exista o decizie anterioara luata de LPF si aprobata de Comitetul Executiv al FRF. Acum s-a aprobat modalitatea de disputare a playoff-ului si a playout-ului. Playoff-ul se va disputa intre echipele clasate pe locurile 1-6 la finalul sezonului regulat, iar playout-ul intre cele de pe pozitiile 7-14. In ceea ce priveste punctajul, se va intra cu jumatate din numarul de puncte acumulate in sezonul regulat", a explicat secretarul general al LPF, Justin Stefan.
Liga 1 isi va reduce drastic numarul de echipe din sezonul urmator, de la 18, cate sunt in prezent, la numai 14.
In plus, campionatul va avea un sezon regulat, urmat de meciurile din playoff si playout, care vor decide echipa campioana si pe cele retrogradate.
M.D.
Citeste mai mult http://www.ziare.com/liga-1/stiri-liga-i/lpf-a-luat-o-decizie-importanta-cate-echipe-vor-evolua-in-liga-1-si-cum-se-va-disputa-campionatul-1345134