Menu

Nicolae Grigore a semnat cu Dinamo

  • Scris de Tudor Matei
  • Categorie: Fotbal Intern

Nicolae Grigore, 32 de ani, ultima oară la Apollon Limassol (Cipru), este noul jucător al clubului din Ștefan cel Mare, a anunțat fcdinamo.ro.

Nicolae Grigore a semnat un contract cu Dinamo până la 30.06.2016 și se va alătura, în cursul zilei de astăzi, lotului pregătit de Mihai Teja în cantonamentul din Turcia. Noul jucător dinamovist a pozat cu tricoul alb-roșu și va purta numărul 5.

„Mă bucur că voi îmbrăca tricoul unui club mare în România”, a spus jucatorul pentru site-ul oficial.

“Am luat foarte repede decizia de a semna cu Dinamo pentru că aici am întâlnit oameni serioși, cu un proiect pentru performanță. Mă bucur că voi îmbrăca tricoul unui club mare în România, un club respectat în toată lumea. Nu sunt ipocrit să spun că sunt dinamovist de mic, dar pot să declar cu toată convingerea că sunt antistelist”, a mai afirmat Grigore.

229 de meciuri și 24 de goluri a adunat Nicolae Grigore în Liga I pentru Rapid și FC Brașov, câștigând șapte trofee în România, toate pentru clubul din Giulești: titlul de campion național (2003), Cupa României (2002, 2006, 2007) și Supercupa României (2002, 2003, 2007).

 

Citeste mai mult http://activenews.ro/nicolae-grigore-semnat-cu-dinamo_1881575.html