Menu

Propunere unica in Liga 1: Petrolul vrea sa cumpere stadionul de la Primarie

Propunere unica in Liga 1: Petrolul vrea sa cumpere stadionul de la Primarie

Petrolul Ploiesti este una dintre putinele echipe din Liga 1 care reuseste sa obtina profit, situatia financiara foarte buna facandu-i pe sefii "lupilor" sa se gandeasca serios la posibilitatea de a cumpara stadionul "Ilie Oana".

Arena din Ploiesti este una dintre cele mai moderne din tara, fiind inaugurata in toamna anului 2011. Stadionul a fost construit din bani publici, autoritatile locale investind peste 17 milioane de euro in acest proiect.

Acum, cei de la Petrolul au inaintat Consiliului Local o propunere de cumparare a stadionului si a terenurilor de langa acesta, scrie Gazeta Sporturilor in editia tiparta de joi.

Lupii vor sa preia arena in rate, detaliile urmand a fi stabilite ulterior, in cazul in care alesii locali vor fi de acord cu propunerea.

"Mentionam ca intentia noastra este ca plata sa se faca pe o perioada determinata ce va fi stabilita ulterior de comun acord", se arata in adresa celor de la Petrolul.

Patronul echipei, Dan Capra, spune ca ploiestenii isi permit aceasta mutare, situatia financiara fiind una buna.

"Putem sa facem acest pas, ne permitem sa alocam sume din bugetul clubului, dar, desigur, nu cu toti banii jos! Exista posibilitatea de a apela, eventual, si la credite bancare si, in functie de intelegerea cu Primaria, sa esalonam platile pe o perioada ce ar urma sa fie convenita prin contract", a explicat acesta, potrivit sursei citate.

In acest moment, in Liga 1 exista doar o singura echipa, CFR Cluj, care are stadionul pe care evolueaza in proprietate.

Paradoxul acestei propuneri a celor de la Petrolul este ca echipa primeste anual sume importante din partea Primariei Ploiesti, daca rezultatele sunt cele asteptate bonusul putand ajunge pana la 3 milioane de euro.

Patronul echipei spune insa ca stadionul nu va fi cumparat tot cu banii primariei.

M.D.

 

Citeste mai mult http://www.ziare.com/liga-1/stiri-liga-i/propunere-unica-in-liga-1-petrolul-vrea-sa-cumpere-stadionul-de-la-primarie-1317603