Stiri: Rapid
- Scris de raduv87
- Categorie: Fotbal Intern
Dumitru Dragomir a declarat ca atacantul rapidist nu poate fi suspendat daca nu exista o proba video in cazul incidentului cu Baird.
Astazi se va discuta si cazul incidentelor de la partida Rapid - FC Arges 2 - 0, din sferturile Cupei Romaniei, cand un suporter giulestean a lovit un jucator pitestean cu o bricheta aruncata din tribune.
Portarul Rapidului Dani Coman, a marturisit ca jucatorilor giulesteni le-a fost adus la cunostinta faptul ca nu vor putea juca nici acum in Giulesti cu UTA, stadionul din Grant urmand a fi din nou suspendat dupa ce suporterii alb-visiniilor au aruncat cu o bricheta si cu o torta in teren la meciul din Cupa, cu FC Arges.
“Am aflat ca iar nu vom putea juca pe Giulesti. Imi pare rau. Eu mi-as dori sa evoluam la Pitesti, dar stiu ca nu se poate. Noi suntem pregatiti pentru orice meci si pe oricine vom intalni mergem la victorie. Ne vom motiva foarte bine, pentru ca UTA la ora asta are o echipa buna si un antrenor la fel”, a declarat Dani Coman in cadrul unei conferinte de presa.
Dupa ce nu au reusit sa transfere un macedonian si un brazilian acum tehnicianul visiniilor, Razvan Lucescu, va testa in zilele urmatoare un mijlocas din Togo, Sherif Toure, in varsta de 25 de ani,1,82 metri, care evolueaza pe postul de mijlocas stanga.
Sherif Toure este component al reprezentativei statului Togo, cu care a participat, in 2006, la Cupa Mondiala din Germania. De-a lungul carierei, Toure a mai evoluat in liga a doua din Germania, la Hanovra 96, in sezonul 2000/2001, in Scotia, la Livingstone, in perioada 2001-2005, iar ultimul club la care a fost legitimat a fost FC Metz (Franta). Potrivit L'Equipe, jucatorul este in prezent liber de contract.
Sherif Toure a ajuns in Romania marti seara, iar miercuri dimineata a facut pregatire in sala de forta de la Baza Pro Rapid, urmand ca apoi sa participe la un prim antrenament sub comanda lui Razvan Lucescu.
"Sherif Toure este un mijlocas de banda stanga, un jucator bun, de care cred ca Rapid are nevoie. Cei de acolo mi-au spus ca vor sa-l vada o zi, doua cum se misca si dupa aceea imi vor comunica daca il pastreaza sau nu. Nu este vorba de probe, va face cateva antrenamente cu echipa. Nu pot sa spun care este pretul lui, voi discuta cu cei de la Rapid cand imi vor spune daca sunt interesati de el", a declarat impresarul Traian Gherghisan, care l-a adus pe jucator in Romania.
In prezent, Rapid are in lot un singur mijlocas stanga, Ionut Stancu, dupa ce armeanul Artavazd Karamyan nu si-a prelungit, in iarna, contractul, si a semnat cu Poli Timisoara. in 2007, ca mijlocasi stanga au mai fost folositi Danut Perja si Emil Dica.
Giulestenii deplang din nou suspendarile dese pe care le primesc si sunt constienti ca nici meciul de sambata, cu UTA, nu-l vor putea disputa pe Stadionul Giulesti – Valentin Stanescu, dupa ce Comisia de Disciplina se va reuni astazi pentru a analiza incidentele de la meciul din Cupa Romaniei. Rapid ar putea evolua tocmai la Timisoara, dar mijlocasul Emil Dica este sigur ca vor beneficia si acolo de aportul publicului.
“Am auzit ca ne vor suspenda. Nu ne este usor asa. Mai bine jucam in Giulesti cu suporterii nostri acolo, dar eu sunt sigur ca vor veni oriunde sa ne sustina. Chiar si la Timisoara. UTA este o echipa aflata in zona retrogradarii si cu siguranta ca vor sa ne incurce. Nu comentez ca nu au putut Steaua sa ii invinga. Pe noi ne intereseaza sa castigam meciul, mai ales ca toate echipele mai mici cand intalnesc Rapidul se motiveaza in plus, iar UTA este una incomoda, care o sa joace sigur la victorie”, a comentat Dica.
Considerat unul dintre transferurile “ratate” ale giulestenilor, atacantul australian Ryan Griffiths nu a fost nici pe placul chinezilor. Trimis in Asia sa-si caute echipa, dupa ce lupta pentru un post de atacant la Rapid a devenit acerba, Griffiths, insotit de impresarul Razvan Zamfir, a dat probe la patru echipe din China, dar se pare ca nu a facut fata cerintelor nici in modestul campionat al Chinei. Astfel, atacantul pe care Rapid l-a achizitionat de la FC National s-a intors in Romania, alaturandu-se echipei pregatite de Razvan Lucescu. Sansele ca el sa ramana in continuare in Giulesti sunt insa la fel de mari precum acelea de a-si gasi un angajament in China, tinand cont ca pentru un loc in atacul giulestenilor trebuie sa se bata cu Ionel Ganea, Viorel Moldovan, Mugurel Buga, Ianis Zicu sau Ionut Mazilu. Si cu siguranta nu ar vrea sa se bata cu Ganea…