Menu

Stiri: Dinamo

  • Scris de Radu Voicescu
  • Categorie: Fotbal Intern


"Am vorbit cu doctorul echipei. Cred cã Niculescu nu va juca la ultimele douã meciuri cu Pandurii Târgu Jiu şi Totenham", a susţinut Mircea Rednic.

În privinţa transferurilor, Mircea Rednic a primit din partea conducerii clubului mânã liberã pentru a aduce la echipã ce jucãtori vrea.


Tennicianul dinamovistiilor, este convins cã Steaua ar fi obţinut calificarea dintr-o grupã de foc cu Real Madrid şi Olimpique Lyon cu o singurã condiţie: sã fi jucat toate meciurile la fel de bine.

"Au jucat bine, chiar foarte bine, dacã ţinem cont de ocaziile pe care le-au avut ar fi meritat sã câştige. Avem forţã de Champions League, singura problemã a fost cã au picat într-o grupã grea cu Real şi Lyon, dar dacã jucau toate meciurile la fel ca cel de asearã, şansele sã se califice ar fi fost mai mari", a declarat Mircea Rednic.

Rednic vrea sã învingã în ultimul meci la Tottenham pentru a evita o echipã venitã din grupele Champions League.


Sorin CartuAntrenorul bancarilor, Sorin Cirtu (foto) a pus capat polemicii pe care o incepuse cu antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic: "Am terminat cu polemica. Nu cred ca e cineva care sa spuna ca eu am avut polemici cu un antrenor in 20 de ani de cariera. Am avut polemici pe alte probleme, cu arbitrii, dar niciodata cu un antrenor. E pentru prima data cand m-am certat cu un tehnician. M-am simtit frustrat pentru ca am fost atacat pe nedrept. Nu avea voie fata de mine si stie el de ce. Ii urez multa sanatate, sa fie pe primul loc unde vre el, in orice competitie".

Cirtu a adaugat ca Dinamo a avut noroc in partida cu echipa sa, FC National: "Ce schema tactica a facut Dinamo cand a dat gol? A fost un gol de exceptie, al unui jucator care i-a mai scos de vreo 13 ori in campionat. daca nu era el, era Niculescu sau Danciulescu. Am sperat ca la aceasta partida o sa avem o stare de spirit mult mai buna si ne-a lipsit foarte putin sa obtinem un rezultat pozitiv".


Fundasul dinamovist ,Cristi Pulhac  este incantat de  interesul  marilor  cluburi  din Europa care il doresc sa-l transfere: "Nu stiu nimic despre nici o oferta de la Inter, dar sunt mandru daca este adevarat. Actionarii cred ca stiu mai multe despre acest lucru si ei vor decide daca imi vor da drumul", a declarat Pulhac.

Inter, AS Roma si Sampdoria si, mai nou, Espanol Barcelona, il au in vizor pe fotbalistul dinamovist, insa actionarul Vasile Turcu le taie elanul celor care vor sa-l transfere pe fundasul de 22 de ani: "Sunt oferte pentru 24 de jucatori de la Dinamo! Sunt bani multi la mijloc, insa acum nu ne gandim la transferuri".


Florin BratuFostul atacant al  „cainilor” Florin Bratu   (foto )a devenit tata saptamana trecuta, dupa ce sotia sa, Andreea, a nascut o fetita. Fotbalistul, accidentat de ceva vreme, nu a fost prezent la ultimul meci de campionat al echipei sale, Valenciennes, pentru a fi langa familie. "Am trait in acel moment cea mai frumoasa senzatie din lume. Am fost atat de emotionat incat nici nu stiam ce sa zic. Sunt pentru prima oara tata... Nici nu am cuvinte sa descriu ce am trait eu atunci. Sunt cel mai fericit om! Am o sotie de milioane si acum o fetita perfecta, pe care o vom boteza Melissa Antonia", a declarat Florin Bratu pentru Averea


Dinamoviştii vor sã ajungã în Liga Campionilor cu orice preţ, pentru a le demonstra rivalilor de la Steaua cã au valoare. Jucãtorii lui Mircea Rednic sunt deranjaţi de afirmaţiile rivalilor de la Steaua care spun cã Dinamo va juca în Ligã datoritã lor.

Dinamoviştii vor sã câştige campionatul pentru a juca în grupele Ligii Campionilor şi pentru a le da peste nas rivalilor de la Steaua.

"Am avea marea şansã sã jucãm în Liga Campionilor, ãsta este singurul meu regret de când m-am apucat de fotbal: nu am ajuns sã joc într-o grupã Liga Campionilor", a spus Claudiu Niculescu.

"Nu jucãm pe punctele lor, jucãm pe punctele noastre, când eşti acolo sus, normal cã este multã invidie", este de pãrere Mircea Rednic.