Menu

CFR Cluj l-a convins » Rednic e noul antrenor al triplei campioane a României

CFR Cluj l-a convins » Rednic e noul antrenor al triplei campioane a României :: GSP.RO

Fostul tehnician al celor de la Standard Liege, Mircea Rednic, s-a înţeles în cele din urmă cu CFR Cluj şi va prelua echipa începînd de vineri.

Preşedintele fostei campioane a României, Iuliu Mureşan, a confirmat faptul că s-a înţeles cu Rednic: "El va fi noul antrenor al CFR-ului", a spus oficialul ardelenilor pentru DigiSport.

“Mircea Rednic va fi de vineri noul antrenor al CFR-ului. Atît vă pot spune acum!”, a spus şi patronul Arpad Paszkany pentru citynews.ro.

Rednic a antrenat ultima oară pe Standard Liege, de unde a fost demis, iar de săptămîna trecută se află în Belgia pentru a-şi încheia conturile cu fosta echipă.

Se pare că jucătorii care vor pleca de la club sînt: Ronny, Godemeche, Mureşan, Maftei, Panin şi Mincă, în timp ce Ivo Pinto şi Kapetanos au şi ei acceptul de a părăsi echipa în cazul unor oferte bune.

Sursa: gsp.ro

Citeste mai mult http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/cfr-cluj-l-a-convins-rednic-e-noul-antrenor-al-triplei-campioane-a-romaniei-400802.html