Gane, mulţumit cu punctul câştigat la Chiajna: Încercăm să creăm o echipă nouă şi sperăm să ne salvăm de la retrogradare
- Scris de Prosport.ro
- Categorie: Fotbal Intern

Concordia Chiajna a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, pe teren propriu, cu echipa CS Turnu Severin, în etapa a XX-a a Ligii I.
Golurile au fost înscrise de Ispir '18 pentru gazde şi Fl. Costea '58 pentru oaspeţi, ambele din penalty.Antrenorul oaspeţilor, Ionel Gane, e mulţumit de punctul câştigat pe terenul Chiajnei, mai ales că echipa sa a jucat o mare parte a partidei în zece oameni.
"A fost un meci greu, am rămas în zece oameni după doar câteva minute. Băieţii au dat dovadă de caracter, mi-a plăcut atitudinea lor. E o mică echipă a Craiovei aici la Severin. Sperăm să avem un stadion plin la meciul cu Astra şi să luăm cele trei puncte. Se fac eforturi din partea municipalităţii să creăm o echipă nouă şi sperăm să ne salvăm de la retrogradare." a spus Ionel Gane la Digi Sport.
Sursa: Prosport.ro