Menu

Nimeni nu se gândea la aşa ceva! Anunţ BOMBĂ făcut de Ana Maria Prodan

  • Scris de Prosport.ro
  • Categorie: Fotbal Intern
Nimeni nu se gândea la aşa ceva! Anunţ BOMBĂ făcut de Ana Maria Prodan acum câteva momente

UPDATE: Ana Maria Prodan a plecat de la Universitatea Cluj şi spune că acum soarta echipei depinde doar de deciziile pe care le vor lua oficialităţile din Cluj.

"Ana Maria îşi dă demisia din conducerea echipei. Aş vrea să văd dacă oficialităţile mai au ce să facă. Universitatea poate trăi la Buzău, echipa poatre trăi, contractul este valabil un an de zile, iar terenul va fi omologat mâine. Să vedem în curtea cui vor arunca pisica autorităţile din Cluj. Această echipă poate fi preluată gratis de Primărie. Acum suporterii să deschidă ochii şi urechile: de mâine echipa poate fi preluată de Primărie. Vreau să prind ziua în care cei de la Primărie vor veni să ia echipa. Eu cred că nu va veni nimeni. Jucătorii sunt legaţi de Universitatea prin contract şi trebuie să-şi facă treaba", a declarat Ana Maria Prodan la gsptv.


Situaţia de la "U" Cluj este dramatică. Rămasă fără antrenor, după ce Dulca - neplătit în toată perioada cât a fost la şepci - a demisionat, echipa se vede lăsată şi fără sprijinul Anei Maria Prodan, care, cel puţin la nivel declarativ, s-a zbătut să readucă "corabia în derivă" la un curs normal.

Chiar dacă în urmă cu câteva zile managerul clujean anunţase că are un plan de anvergură, în urma căruia "U" va reuşi să îşi acopere toate datoriile, Ana Maria a decis să renunţe şi şi-a anunţat în această seară demisia.

Lipsită de aportul fanilor, care au contestat-o de la început, dar şi fără sprijinul autorităţilor locale, soţia lui Reghecampf a abdicat, fiind convinsă că un posibil reviriment al echipei e puţin probabil. Ana Maria Prodan lasă echipa pe locul 13, cu 11 puncte, dar cu datorii imense şi perspective de viitor puţine, dacă nu îşi va face apariţia, rapid, un investitor potent.

"Aici nu te ajută nimeni cu un pahar de apă. Acum rămân două variante. Ori echipa se desfiinţează, ori se mută în altă parte"
Ana Maria Prodan

Sursa: Prosport.ro

Citeste mai mult http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/situatia-la-u-cluj-e-dramatica-exclusiv-ana-maria-prodan-a-demisionat-echipa-poate-fi-preluata-gratis-dar-nu-cred-ca-va-veni-cineva-10151718