Porumboiu s-a uitat neputincios! Unul dintre cei mai buni jucători ai Vasluiului din ultimii ani a rămas în Italia. Ce echipă l-a 'furat'
- Scris de Prosport.ro
- Categorie: Fotbal Extern

Partida din Italia, contra lui Inter, a avut o dublă miză pentru Adrian Porumboiu. Dacă calificarea în grupele Europa League părea o "fata morgana", patronul Vasluiului s-a gândit că ar putea să profite de deplasarea în Cizmă pentru a discuta cu Adailton despre o posibilă revenire la Vaslui.
Aripile i-au fost tăiate, însă, patronului moldav de Sânmărtean, care a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai brazilianului. Aceştia au discutat în mai multe rânduri la telefon şi o posibilă revenire în Liga 1, din postura de jucător activ are şanse mici să se materializeze."Am discutat cu Adailton, vorbim destul de des la telefon. Nu cred că se pune problema să se mai întoarcă la Vaslui, cel puţin nu ca fotbalist activ. Nu vrea să renunţe la fotbal încă, dar speră să găsească un angajament în Italia", recunoştea Sânmărtean, înainte de meciul cu Inter, din returul play-off-ului Europa League.
Se antrenează cu o echipă de Serie D
În prezent, fotbalistul sud-american îşi păstrează forma fizică, mergând regulat la antrenamentele lui Virtus Verona, o formaţie de Serie D din Italia, a treia echipă a oraşului, după Chievo şi Hellas. Oficialii clubului speră să îl convingă să evolueze pentru ei, deşi sunt conştienţi că CV-ul lui Adailton îl recomandă pentru un club mult mai puternic.
"Telefonul lui Adailton parcă ar fi fost pe silent în ultimele luni. Câteva apeluri, unele de curtoazie, altele de la formaţii care îşi manifestau interesul să îl ia, dar nimic extrem de concret, chiar dacă brazilianul este liber de contract", îşi încep italienii de la larena.it reportajul despre fostul jucător al Vasluiului.
"Cine ştie ce va fi?"
"E o plăcere să îl avem printre noi, să îl vedem cum se pregăteşte. Cine ştie ce va fi", a explicat unul dintre oficialii lui Virtus Verona, pentru sursa citată, care notează la rândul său că o revenire la Vaslui e improbabilă: "Adailton e fericit în Italia. E o nouă viaţă pentru el, alături de familie, departe de uscatul Vaslui. Echipa română i-a propus un nou contract, au vrut să îl folosească din postura de antrenor-jucător, dar acesta nu a acceptat. Totuşi, nu îl vedem să renunţe definitiv la fotbal. Respiră acest sport şi arată cât de profesionist este: se antrenează ca şi cum mâine ar urma o partidă extrem de importantă"
Sursa: Prosport.ro