Menu

Kuban, scor de tenis, în campionat! Daniel Niculae a marcat primul gol pentru echipa rusă

  • Scris de Prosport.ro
  • Categorie: Fotbal Extern
Kuban, scor de tenis, în campionat! Daniel Niculae a marcat primul gol pentru echipa rusă

Atacantul Daniel Niculae a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Kuban Krasnodar, a câştigat-o, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-2 (3-0), în faţa formaţiei Volga Nijni Novgorod, în etapa a VI-a a campionatului Rusiei.

Niculae a fost introdus pe teren în minutul 71, în locul lui Balde, şi a înscris cinci minute mai târziu ultimul gol al gazdelor. Pentru atacantul român, aceasta este prima reuşită pentru echipa la care s-a transferat în această vară de la AS Monaco.

Atacantul Gheorghe Bucur a fost rezervă la Kuban Krasnodar, la fel ca mijlocaşul Mihăiţă Pleşan la Volga Nijni Novgorod.

Celelalte goluri ale învingătorilor au fost marcate de Ţoraiev '1, Pizzelli '13, '47 şi Balde '44, '69, în timp ce pentru oaspeţi au punctat Asildarov '52 din penalti şi Sapogov '78.

Sursa: Prosport.ro

Citeste mai mult http://www.prosport.ro/fotbal-extern/stranieri/kuban-scor-de-tenis-in-campionat-daniel-niculae-a-marcat-primul-gol-pentru-echipa-rusa-9986922