Menu

11 ideal, fără vedete! În echipa primei runde de la Euro nu are loc niciun jucător de la campioana en-titre

  • Scris de Prosport.ro
  • Categorie: Fotbal Extern
11 ideal, fără vedete! În echipa primei runde de la Euro nu are loc niciun jucător de la campioana en-titre

După opt meciuri, adică prima etapă din faza grupelor, se conturează deja câteva staruri ale turneului final din Polonia şi Ucraina. ProSport a creionat un "11" ideal după ce am văzut la lucru toate echipele, surpriza fiind aceea că în echipă nu şi-au găsit loc "pianiştii", marile vedete ale continentului, ci jucătorii care "cară pianul", semn că forma fizică a fotbaliştilor va cântări mult în competiţia ucraineano-poloneză.

Przemyslaw Tyton (Polonia)
A intrat pe teren într-un moment dificil pentru Polonia, la 1-1, după ce Szczesny fusese eliminat, şi a reuşit să apere penalty-ul executat de grecul Karagounis. Portarului lui PSV Eindhoven i se datorează punctul câştigat de echipa sa în meciul de deschidere al turneului final.

Mathieu Debuchy (Franţa)
Fundaşul lui Lille, care a fost titularizat în locul accidentatului Sagna, l-a acoperit excelent pe jucătorul lui Arsenal. L-a blocat bine pe Oxlade-Chamberlain în partida cu Anglia (1-1) şi a avut şi câteva urcări periculoase în atac. Debuchy este deja în vizorul lui Inter şi al Romei şi foarte probabil sezonul viitor nu va mai evolua în Ligue 1.

Joleon Lescott (Anglia)
În lipsa lui Rooney, Lescott a jucat rolul atacantului pentru englezi în meciul cu Franţa. Golul jucătorului lui Manchester City înseamnă un punct pentru echipa lui Hodgson, obţinut în faţa celui mai tare adversari din grupă.

Daniel Agger (Danemarca)
Victoria Danemarcei în faţa Olandei (1-0) a şocat întreaga lume. Şi nu ar fi fost obţinută fără sacrificiul căpitanului Agger, care i-a oprit pe atacanţii lui Van Marwijk prin toate mijloacele. El şi cu Kjaer au format un adevărat zid în faţa olandezilor.

Emanuele Giaccherini (Italia)
Când faci egal cu Spania, înseamnă că apărarea s-a descurcat în faţa maşinii de pase a ibericilor. Fundaşul stânga al Italiei l-a avut adversar direct pe Iniesta şi s-a achitat bine de sarcini. Şi încă un amănunt: acesta a fost primul meci al lui Giaccherini în tricoul "squadrei azzurra".

Roman Şirokov (Rusia)
Jucătorul lui Zenit este o adevărată forţă la mijlocul terenului. Au simţit asta şi jucătorii cehi, care n-au găsit nicio metodă să-l oprească. Un gol şi un joc exact au fost de ajuns pentru ca Roman să fie printre cei remarcaţi după prima etapă a grupelor Euro 2012.

Luca Modric (Croaţia)
Când Modric este în formă, Croaţia poate învinge pe oricine. La Poznan, mijlocaşul lui Tottenham a fost cu o clasă peste toţi cei aflaţi pe teren, deşi nu a marcat niciun gol. A făcut însă ordine în jocul echipei lui Bilic şi a facilitat victoria Croaţiei în faţa Irlandei (3-1).

Krohn-Dehli (Danemarca)
Până acum, Krohn-Dehli era un anonim. După meciul cu Olanda, jucătorul lui Brondby este cunoscut în toată lumea. El a marcat golul care a învins vicecampioana Europei, dar pe lângă această reuşită a mai tras câteva şuturi periculoase pe poarta lui Stekelenburg, fiind cel mai activ din formaţia lui Morten Olsen.

Alan Dzagoev (Rusia)
Un nou star este pe cale să se nască în naţionala Rusiei. Primul pas a fost făcut în meciul cu Rusia, când jucătorul lui ŢSKA Moscova a marcat de două ori în poarta lui Cech, unul dintre cei mai buni portari din lume.

Andrei Şevcenko (Ucraina)
La 35 de ani, Şevcenko a părut cel mai tânăr de pe teren în partida câştigată de Ucraina în faţa Suediei (2-1). Cu două execuţii de mare clasă, fostul Balon de Aur a adus prima victorie pentru Ucraina la Euro, chiar la meciul de debut.

Mario Mandzukic (Croaţia)
Shay Given, portarul naţio­nalei Ir­landei, îl va ţine minte mult timp de aici înainte pe Mandzukic. Atacantul lui Wolfsburg l-a "executat" de două ori pe experimentatul goalkeeper şi are potenţial să devină unul dintre cei mai mari atacanţi din Europa. Cu siguranţă, cota îi va exploda după acest turneu final.

20 de goluri s-au marcat în primele opt meciuri de la Euro 2012

3 jucători au reuşit "dubla" în primul meci: Dzagoev, Şevcenko şi Mandzukic

2 cartonaşe roşii au fost arătate în prima etapă din grupe: lui Sokratis Papastathopoulos (Grecia) şi lui Wojciech Szczesny (Polonia)

Sursa: Prosport.ro

Citeste mai mult http://www.prosport.ro/fotbal-extern/euro-2012/11-ideal-fara-vedete-in-echipa-primei-runde-de-la-euro-nu-are-loc-niciun-jucator-de-la-campioana-en-titre-9740489

Parteneri