OPTIMI CHAMPIONS LEAGUE. S-au stabilit optimile Ligii Campionilor: Barcelona - PSG și Atletico Madrid - Chelsea sunt cele mai tari dueluri
- Scris de gsp.ro
- Categorie: Fotbal Extern
Azi, la sediul UEFA de la Nyon, a avut loc tragerea la sorți pentru optimile UEFA Champions League.
- Turul meciurilor din „optimile” Ligii Campionilor se va juca pe 16-17 februarie și 23 - 24 februarie, iar returul este programat pe 9-10 martie și 16-17 martie. Câștigătoarele grupelor vor juca acasă în retur.
Cele 16 echipe calificate au fost fi împărțite în două urne. Cel mai tare meci din aceasta fază va fi Barcelona - PSG, reeditarea optimilor de finală din 2017, când catalanii au câștigat cu 6-1 în retur, după 0-4 în tur.
Lazio, echipa lui Ștefan Radu va întâlni Bayern Munchen, deținătoarea trofeului, în timp Atletico Madrid va da piept cu Chelsea, într-un alt meci tare.
Optimile UEFA Champions League
Borussia Monchengladbach - Manchester City
Lazio - Bayern
Atletico Madrid - Chelsea
RB Leipzig - Liverpool
Porto - Juventus
Barcelona - PSG
Sevilla - Borussia Dortmund
Atalanta - Real Madrid