Menu

Florin Andone va fi operat şi nu va mai juca în acest sezon

Florin AndoneFotbalistul Florin Andone, legitimat la Galatasaray sub formă de împrumut de la Brighton, urmează să fie operat ca urmare a accidentării pe care a suferit-o anul trecut şi nu va mai juca în acest sezon, susţine cotidianul Sabah.

„Andone, care s-a accidentat la meciul din 9 noiembrie cu Gaziantep FK, a suferit o ruptură de ligament colateral intern şi o leziune de ligament încrucişat la genunchiul drept. A devenit clar faptul că Andone, care va fi operat, nu va mai juca în acest sezon”, notează jurnalul din Turcia.

Sabah menţionează că Galatasaray va rezilia contractul de împrumut şi că Andone va reveni la Brighton.

Iniţial, s-a anunţat că Florin Andone, care din cauza accidentării a ratat meciurile cu Suedia şi Spania din preliminariile Euro-2020, ar urma să revină pe teren în luna februarie. Andone a fost împrumutat, la 2 septembrie, pentru un sezon la Galatasaray Istanbul de Brighton, scrie News.ro.

Citeste mai mult https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-23583259-florin-andone-operat-nu-mai-juca-acest-sezon.htm

Parteneri