Menu

Ce poate însemna Brexit pentru fotbalul britanic

Consecinţele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană pot avea un impact asupra primei ligi engleze de fotbal, poate cea mai puternică din lume, în timp ce Federaţia engleză speră că acest Brexit va da un impuls echipei naţionale a Albionului, relatează dpa, conform Agerpres.
Regatul Unit ar trebui să părăsească UE pe 31 octombrie, dar după ultimele noutăţi ar putea fi amânat. Premierul britanic Boris Johnson se arată optimist în privinţa unui acord între Londra şi Bruxelles, dar nu exclude nici posibila ieşire din Uniunea Europeană fără acord, în ciuda deciziei parlamentului britanic.

În acest timp, cluburile de fotbal din Anglia şi Scoţia urmăresc situaţia şi se întreabă ce se va întâmpla în viitor.

În sezonul trecut al cupelor europene, ambele finale au fost integral engleze: Liverpool a învins-o pe Tottenham în finala Ligii Campionilor, iar Chelsea a întrecut-o pe Arsenal în finala Europa League.

Premier League, în consultare cu ligile engleze inferioare şi cu liga scoţiană, a afirmat că ''Brexit-ul nu trebuie folosit pentru a slăbi echipele din fotbalul britanic sau pentru a afecta abilitatea cluburilor de a transfera jucători internaţionali''.

Un Brexit fără acord ar avea consecinţe negative pentru cluburile britanice pe piaţa transferurilor, subliniază dpa.

  • Care sunt regulile actuale pentru fotbaliştii non-britanici?
Toţi jucătorii din ţările UE au drept de muncă nerestricţionat în Marea Britanie. Jucătorii din afara UE trebuie, însă, să îndeplinească criterii stricte pentru un transfer. Un jucător care vine în Premier League trebuie să aibă aprobarea federaţiei engleze (FA). Jucătorii tineri din UE se pot transfera liberi de la vârsta de 16 ani, în timp ce transferurile jucătorilor tineri din afara UE sunt reglementate strict de către federaţia internaţională - FIFA.
  • Cum decide FA să aprobe venirea jucătorilor?

Pentru a fi de acord cu transferul unui fotbalist care nu e cetăţean UE şi a recomanda un permis de muncă, acesta trebuie să fie, în general, un fotbalist de echipă naţională. FA ia considerare un clasament al echipelor naţionale pentru a decide ce număr de prezenţe în echipa naţională sunt necesare pentru un transfer, astfel că un jucător din Cote d'Ivoire (aflată în afara top 50) trebuie să joace constant pentru echipa naţională, în timp ce un fotbalist din Franţa, campioana mondială, are mai puţine criterii de îndeplinit.

  • Ce s-ar putea schimba după Brexit?
Dacă Londra şi Bruxelles nu vor ajunge la un acord legat de Brexit, aceleaşi restricţii care se aplică în prezent jucătorilor din afara UE ar putea fi impuse şi celor din Uniunea Europeană. Acest lucru ar face dificil pentru cluburile mai mici sau de ligi inferioare să transfere jucători străini. Va fi, de asemenea, mai greu de atras cei mai buni fotbalişti tineri în Marea Britanie.
  • Ar putea FA să ajute cluburile?
Federaţia ar putea lua măsuri în acest sens, dar până acum nu s-a arătat interesată, deoarece consideră că Brexit oferă o şansă de a impulsiona echipa naţională. Preşedintele FA, Greg Clarke, şi-a exprimat speranţa că potenţialele restricţii vor însemna că doar jucători străini de clasă mondială vor veni să joace în Anglia, iar acest lucru va oferi o oportunitate tinerilor englezi să joace.
  • Ce consecinţe ar avea Brexit pentru jucătorii britanici care evoluează în străinătate?
După Brexit, fotbaliştilor britanici nu le va fi uşor să se transfere în ţările UE înaintea vârstei de 18 ani. Jadon Sancho, care s-a transferat la Borussia Dortmund la vârsta de 17 ani, de exemplu, nu ar putea să facă acest lucru în era post-Brexit. În cel mai rău caz, jucători ca Sancho ar putea să îşi piardă dreptul de muncă în UE în cazul unui Brexit fără acord.
  • Ce cred managerii despre Brexit?

Antrenorii din fotbalul britanic sunt în general sceptici în legătură cu Brexit-ul. Antrenorul lui Liverpool, germanul Juergen Klopp, crede că Brexit este o greşeală. ''Istoria a arătat întotdeauna că atunci când suntem împreună putem rezolva problemele'', a declarat pentru Guardian.

''Când ne despărţim, începem să ne luptăm'', a adăugat Klopp. În contrast, Neil Warnock, de la Cardiff City, echipă retrogradată în această vară din Premier League, a spus: ''Abia aştept să ieşim. La dracu' cu restul lumii''.

Citeste mai mult https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-23366236-poate-insemna-brexit-pentru-fotbalul-britanic.htm

Parteneri