Menu

Alashkert vs FCSB 0-3 / Echipa lui Bogdan Andone își asigură un retur liniștit

FCSB s-a impus cu 3-0 pe terenul celor de la Alashkert, în prima manșă a turului doi preliminar din Europa League. Formația din Armenia a reușit să îi pună probleme vicecampioanei României în prima repriză, Vlad având două intervenții salvatoare. Echipa lui Bogdan Andone și-a revenit însă după pauză și a marcat de trei ori, prin Florin Tănase (60'), Iulian Cristea (68') și Florinel Coman (82').

  • Dacă va trece de Alashkert, FCSB va întâlni învingătoarea dintre Mlada Boleslav (Cehia) și Ordabasy Shymkent (Kazahstan) în turul trei preliminar al Europa League. Cele două formații au remizat în meciul tur din Cehia, scor 1-1.

"Fotbalul e fotbal, nu se ştie niciodată, s-au întâmplat multe. Cu siguranţă vom pregăti returul, vom fi concentraţi şi vom încerca să câştigăm meciul. Nu ne interesează rezultatul din tur, vom porni de la 0-0, nici nu va conta că a fost un meci tur şi vom juca să câştigăm. Nu putem vorbi de oboseală în prima repriză, am început foarte bine, conectaţi la joc, am dominat ca posesie, dar e fotbal, se întâmplă, sunt momente şi momente pe parcursul unui meci. Important e că am rămas echilibraţi, concentraţi la ceea ce aveam de făcut şi le-am spus să avem răbdare, că vom reuşi să marcăm.

Hora este un atacant care are nevoie de spaţii, ca să aibă situaţii. Când o echipă adversă se apără jos şi nu sunt spaţii, am decis să mutăm ca să avem o echipă mai mobilă, cu jucători care să alerge mai mult ala mijlocul terenului, cum e Oaidă, iar Tănase să fie mult mai mobil în joc şi să ceară mingea pe spaţii.

Nu am nicio preferinţă (n.r. - pentru turul al treilea), important este să ne calificăm noi şi vom vedea cu cine vom juca. Dar e clar că din punct de vedere al oboselii este de preferat Cehia, este mutl mai aproape, dar rămâne de văzut ce va fi, nu putem alege noi. Eu sper să vină De Nooijer, mâine să vină, avem nevoie şi pe parteaa stângă şi pe partea dreaptă de jucători care să-şi ştie foarte bine poziţia", a declarat Bogdan Andone, la Pro X.

Au evoluat următoarele echipe:

Alashkert: Cancarevici - Voskanian, Işkanian, Dagbaşian, Mkoian - Grigorian - Coelho Andrade, Sekulici (Marmentini '65), Hairapetian, Nenadovici (Pogosian '73) - Tankov (Gadimian '55). Antrenor Abraham Kaşmanian;

FCSB: Vlad - Ov. Popescu, Cristea, Planici, Filip - Vână, Nedelcu, Tănase - Man (Salomao '77), Hora (Oaidă '46), Coman (Perianu '90). Antrenor Bogdan Andone.

Cartonaşe galbene: Grigorian '76, Voskanian '88 / Cristea '16

Cele mai importante momente ale partidei:

INFO: Honved și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0.

Final de meci. Alashkert - FCSB 0-3

INFO: Gent - Viitorul 2-1. Mladen a redus din diferență în minutul 21

89' Florinel Coman are o incursiune excelentă în flancul stâng, pătrunde în careu, dar este oprit de un adversar

INFO: Gent o conduce cu 2-0 pe Viitorul. Dejaegere a înscris în minutul 13

82' Gool FCSB! Florinel Coman înscrie cu un voleu spectaculos din interiorul careului de 16 metri. Alashkert - FCSB 0-3.

INFO: Viitorul este condusă încă din minutul 4 de Gent. Asare a deschis scorul pentru formația din Belgia

68' Gool FCSB! Vînă execută perfect o lovitură liberă, lateral dreapta, iar Iulian Cristea reia superb cu capul, fără nicio șansă pentru portarul Cancarevic. Fundașul celor de la FCSB se află la primul său gol european. Alashkert - FCSB 0-2.

67' Emoții pentru FSCB! Voskanyan reia cu capul o centrare din corner, iar mingea trece milimetric peste poarta lui Vlad

60' Gool FCSB! Florin Tănase deschide scorul după o serie de erori în apărarea celor de la Alashkert. Fundașii nu se înțeleg și resping mingea către propriul portar. Cancarevic boxează pe direcția lui Tănase, iar decarul roș-albaștrilor trimite mingea în poarta goală. Alashkert - FCSB 0-1.

53' Planic preia superb la marginea careului și șutează din întoarcere. Mingea șterge bara din dreapta lui Cancarevic

49' Vînă trage de la 40 de metri, cu pământul, însă nu îi pune probleme lui Cancarevic

46' A început repriza secundă

INFO: În partida Honved vs Universitatea Craiova, scorul este 0-0, după 45 de minute.

S-a încheiat prima repriză. Alashkert - FCSB 0-0. Joc dezamăgitor făcut de echipa lui Bogdan Andone, care nu a reușit să-și treacă în cont nicio ocazie importantă. Andrei Vlad a ieșit în evidență cu două intervenții excelente.

39' Ocazie pentru Alashkert! Vlad are încă o paradă salvatoare, reușind să respingă în corner șutul lui Sekulic de la aproximativ 18 de metri

32' Florinel Coman execută un corner de pe partea stângă, dar Iulian Cristea nu reușește să reia cu capul din câțiva metri, fiind incomodat de un adversar

24' Șutul lui Man de la marginea careului e blocat prin alunecare de un adversar

14' Alashkert are prima mare ocazie a meciului. În urma unui corner, mingea ajunge la Nenadovic, care șutează de la marginea careului de 16 metri și îl pune în mare dificultate pe Vlad. Portarul de la FCSB a respins în bara transversală

1' A început partida de la Erevan

FCSB o înfruntă pe Alashkert în turul doi preliminar al Europa League. Meciul tur se dispută la Erevan (Armenia), pe FFA Academy Stadium, de la ora 20:00. Confruntarea poate fi urmărită în direct pe ProTV și LiveScore pe HotNews.ro.

Echipele de start:

FCSB: A. Vlad - Ov. Popescu, Planic, I. Cristea, L. Filip - Fl. Tănase, Nedelcu, Vână - Man, Hora, Fl. Coman

Rezerve: Băldrădean, Moutinho, Salomao, Oaidă, Perianu, Belu, Ardelean

Antrenor: Bogdan Andone

Alashkert: Cancarevic - Voskanyan, Ishkhanyan, Daghbashyan, Mkoyan - Coelho Andrade, Sekulic, Grigorayan, Hayrapetyan, Nenadovic - Tankov

Rezerve: Avagyan - Stojkovic, Thiago Galvao, Marmentini, Shahinyan, Pogosyan, Ghadymyan

Antrenor: Abraham Khashmanyan

 

Citeste mai mult https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-23277977-livescore-alashkert-fcsb-ora-20-00-echipele-start.htm

  • Musafir - Jim Harxmon

    Care for your horse by grooming, feeding and treating it. Build a bond together in a wide range of interactive 3D activities. And, when you’re ready, there are eight different breeds to collect and look after! horseland game

Adauga comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 restricţie de caractere
Textul trebuie să aibă mai mult de 5 caractere

Parteneri