Menu

FIFPro cere implementarea unei perioade obligatorii de pauză de cel puţin patru săptămni pentru jucători, la finalul sezonului

Sindicatul FIFPro cere implementarea unei perioade obligatorii de pauză de cel puţin patru săptămâni pentru jucători la finalul unui sezon, atrăgând atenţia, într-un comunicat dat publicităţii luni, că unii fotbalişti au jucat în cupele europene la doar două săptămâni după ce au participat la Cupa Mondială, ceea ce le pune sănătatea în pericol, potrivit news.ro.

“FIFPro are informaţii despre cel puţin 15 fotbalişti care au jucat în cupele europene la două până la patru săptămâni după ce au participat la Cupa Mondială, ceea ce înseamnă că nu au avut o perioadă de pauză suficientă. FIFPro înţelege implicaţiile financiare ale Ligii Campionilor şi Ligii Europa pentur cluburi, dar sănătatea acestor jucători este pusă în pericol din cauza unui program atât de aglomerat”, se arată pe site-ul sindicatului internaţional.

FIFPro subliniază că jucătorii sunt sub o presiune mare, prinşi “între nevoile cluburilor lor şi binele lor personal”. “FIFPro cere implementarea urgentă a unei perioade obligatorii de pauză pentru jucători de cel puţin patru săptămâni între finalul sezonului şi startul presezonului următor. Perioada obligatory de pauză de patru săptămâni se bazează pe cercetările medicale cele mai recente şi pe opiniile jucătorilor cu privire la calendarul competiţional”, adaugă sindicatul jucătorilor.

Citeste mai mult https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-22595046-fifpro-cere-implementarea-unei-perioade-obligatorii-pauz-cel-patru-mni-pentru-juc-tori-finalul-sezonului.htm

Parteneri