Formaţia Al Wahda, antrenată de Laurenţiu Reghecampf, a câştigat, joi, Cupa Ligii Emiratelor Arabe Unite, învingând în finală echipa Al Wasl, scor 2-1 potrivit news.ro.
La finala disputată la Al Ain, golurile învingătorilor au fost marcate de Tareq Ahmed ’14 şi Tagliabue ’29. Pentru Al Wasl a înscris Ronaldo Mendes, în minutul 61.
Echipa lui Reghecampf a încheiat jocul cu doi fotbalişti în minus, Ahmed Rashid fiind eliminat în minutul 67 şi Mohamed Almenhali în minutul 80.
Al Wahda a mai câştigat Cupa Ligii în 2016.
Laurenţiu Reghecampf mai are în palmares, de când antrenează Al Wahda, Supercupa Emiratelor Arabe Unite, câştigată în 2017.