Sedinta decisiva la Anderlecht: Sefii clubului au clarificat situatia lui Nicusor Stanciu
- Scris de ziare.com
- Categorie: Fotbal Extern
Dupa doua zile de discutii, impresarul fotbalistului a anuntat ca Anderlecht nu intentioneaza nici sa-l vanda, nici sa-l imprumute, desi jucatorul evolueaza foarte rar.
Mai mult, noul antrenor al echipei i-a spus Anamariei ca nu a reusit inca sa aiba o impresie clara despre Nicusor Stanciu, iar din acest motiv nu l-a folosit mai mult.
"Am vorbit din nou cu oficialii lui Anderlecht si am ajuns la concluzia ca, pana in luna decembrie, Nicu nu pleaca de la echipa. Cei de acolo mi-au spus ca nu vor sa-l imprumute si nici sa-l vanda. Noul antrenor a afirmat ca are nevoie de putin timp pentru a-l evalua corect, iar noi suntem total de acord.
Belgienii mi-au confirmat faptul ca au mare incredere in el ca fotbalist, ca inteleg ca exista o presiune foarte mare asupra lui, pentru ca este cel mai scump transfer din istoria clubului si ca i-a fost greu sa se impuna, mai ales ca a avut trei antrenori intr-un timp foarte scurt", a spus Anamaria Prodan pentru Fanatik.
Apoi, Anamaria Prodan a explicat in ce conditii s-ar putea produce o despartire in pauza de iarna.
"In iarna, daca Doamne fereste va continua sa nu joace, e normal sa luam in calcul alte variante. Cel mai probabil, va pleca imprumut pentru ca e greu sa se faca un transfer pe o suma mare iarna. Acum, noi suntem multumiti la Anderlecht, iar el e foarte determinat sa isi demonstreze calitatile", a adaugat Prodan.
Stanciu a marcat un singur gol pentru Anderlecht in acest sezon si a oferit doua pase decisive.
El a fost insa mai mult rezerva, iar in derbiul de duminica, scor 0-0 cu Brugge, a ramas pe banca.
7.8 milioane de euro plus bonusuri a platit Anderlecht pentru a-l cumpara in 2016.
C.S.
Citeste mai mult http://www.ziare.com/nicusor-stanciu/anderlecht/sedinta-decisiva-la-anderlecht-sefii-clubului-au-clarificat-situatia-lui-nicusor-stanciu-1488323