Menu

OFICIAL. Guardiola, noul antrenor al lui Manchester City

OFICIAL. Guardiola, noul antrenor al lui Manchester City

Pep Guardiola, 45 de ani, este noul antrenor al celor de la Manchester City. Clubul englez a anunţat pe site-ul oficial faptul că fostul antrenor al Barcelonei şi al lui Bayern va prelua echipa din sezonul 2016-2017.
 
"Manchester City poate confirma faptul că negocierile cu Pep Guardiola au fost finalizate. Guardiola va prelua echipa începând cu sezonul 2016-2017. Înţelegerea este valabilă pentru trei sezoane. Clubul nostru a dorit să facă totul public pentru a elimina orice fel de speculaţii. Manuel Pellegrini, căruia îi mulţumim pentru munca depusă la club, rămâne până la finalul sezonului şi este 100% determinat să îndeplinească obiectivele pe care le avem în această stagiune", se arată în comunicatul oficial al celor de la Manchester City.
 
Potrivit presei engleze, Guardiola va primi un salariu anual de 20 de milioane de euro.
 
Manuel Pellegrini a declarat pentru presa engleză că decizia le-a fost comunicată şi jucătorilor.
 
"Am vorbit şi cu jucătorii şi cu conducerea clubului care mi-a respectat contractul. Am semnat un contract pe încă un sezon cu Manchester City, dar în această înţelegere există o clauză conform căreia atât eu, cât şi clubul putem decide încheierea colaborării pe 30 iunie 2016. Nu există loc de speculaţii în acest caz. Clubul nu m-a lucrat, ştiam încă de-acum o lună ce urmează să se întâmple", a declarat Manuel Pellegrini, actualul antrenor al lui Manchester City.
 
Guardiola a pregătit-o pe Barcelona în perioada 2008-2012 şi pe Bayern Munchen în intervalul 2013-2016.
 

Citeste mai mult http://www.romaniatv.net/oficial-guardiola-noul-antrenor-al-lui-manchester-city_271542.html

Parteneri