Marica, in topul somerilor de lux din fotbalul mondial
- Scris de ziare.com
- Categorie: Fotbal Extern
Publicatia BirGun a realizat recent un material despre jucatorii care au un nume in fotbal si care pot fi transferati gratis de orice echipa.
Ciprian Marica, liber de contract de aproape jumatate de an, nu lipseste din acest top deloc magulitor pentru el.
"Ultimul club din cariera romanului a fost Konyaspor, din Superliga turca, insa acesta nu a avut prea mult noroc si contractul i-a fost reziliat in luna octombrie. Zvonurile despre accidentarile dese pe care se sufera Marica l-ar putea scoate din atentia cluburilor din Turcia, insa el este in atentia grecilor, discutand in aceasta perioada cu PAOK", noteaza sursa citata.
Din acest top al somerilor de lux din fotbal mai fac parte Ronaldinho, Adebayor, Nikola Zigic, Khalid Boulahrouz, Gekas, Ilsinho, Leandro Damiao, Kevin-Prince Boateng si francezul Morgan Amalfitano.
Marica a declarat de mai multe ori ca discuta cu o serie de cluburi din campionate puternice, insa nu a semnat un contract pana in momentul de fata.
M.D.
Citeste mai mult http://www.ziare.com/ciprian-marica/stiri-ciprian-marica/marica-in-topul-somerilor-de-lux-din-fotbalul-mondial-1399583