“Pentru binele jocului, Coca-Cola a cerut presedintelui FIFA, Joseph Blatter sa demisioneze imediat, in asa fel incat, sa inceapa o reforma credibila si un proces de reconstructie durabil”, a afirmat intr-un comunicat gigantul din industria bauturilor racoritoare.
“Chiar daca Coca-Cola este un sponsor de prim rang al FIFA, Blatter nu este de acord cu pozitia companiei si nu va demisiona”, a declarat avocatul sefului FIFA, Richard Cullen.
“Evenimentele din ultimele saptamani au continuat sa afecteze reputatia si au diminuat increderea publicului in conducerea sa”, a anuntat intr-un comunicat compania McDonalds.
In varsta de 79 de ani Blatter, presedinte FIFA din 1998, trebuie sa renunte la postul sau in 26 februarie 2016. FIFA a fost zdruncinata recent de un scandal, dupa ce la sfarsitul lunii mai sapte oficiali ai organizatiei au fost acuzati ca au primit mita milioane de dolari.