Menu

Reacţia ROMÂNILOR care au fost colegi cu TITO VILANOVA

Reacţia ROMÂNILOR care au fost colegi cu TITO VILANOVA

Costel Gâlcă, selecţionerul echipei naţionale a României under 17, a evoluat timp de un sezon alături de Tito Vilanova la RCD Mallorca, în sezonul 1996-1997.

"Era un om foarte liniştit, cu care se putea vorbi indiferent de situaţie. De luni de zile nu mai mânca, avea dureri foarte mari. El a preferat să fie ocupat cu ceea ce îi plăcea pentru a mai uita. Din câte ştiu a mai făcut un tratament pe la Paris, dar nu a reuşit. Era decicat fotbalului. Încă de când era la Mallorca vorbea mult despre fotbal. El a fost antrenor şi la copiii Barcelonei. A preluat o echipă pe care o formase Guardiola, dar şi-a pus amprenta asupra echipei prin liniştea pe care a adus-o" a spus Costel Gâlcă la Digi Sport.

Un alt român care a evoluat alături de Tito Vilanova este Florin Simion. Cei doi au fost coechipieri la UE Figueres, în liga a doua spaniolă.

"A fost un şoc când am auzit, nu mi-a venit să cred. Am citit că are probleme, dar chiar nu mă gândeam să moară. Nu-mi vine să cred. La Figueres am jucat cu el, cred ca fusese şi el junior la Barcelona şi împrumutat ca şi mine la Figueres. Era un băiat vesel pus tot timpul pe glume”, a spus Florin Simion la Sport Total FM.

Şi Mircea Lucescu a fost şocat de moartea lui Tito Vilanova

"Ştiam că a fost operat, dar nu ştiam că s-a sfârşit tragic. Era un antrenor tânăr, putea face carieră. Pentru Barcelona e un moment negru. A făcut lucruri extrem de importante. Conducătorii clubului au făcut o treabă umană când l-au numit în locul lui Guardiola. Dacă l-ar fi îndepărtat, situaţia sa s-ar fi precipitat. Cred că şi jucătorii l-au ajutat", a spus Mircea Lucescu la Sport.ro.

Sursa: rtv.net

Citeste mai mult http://www.romaniatv.net/reactia-romanilor-care-au-fost-colegi-cu-tito-vilanova_141132.html

  • Nici un comentariu

Adauga comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 restricţie de caractere
Textul trebuie să aibă mai mult de 5 caractere

Parteneri