Menu

Prinţul Cristea, criticat de Rednic, la Standard: Este o mare dezamăgire

Prinţul Cristea, criticat de Rednic, la Standard: Este o mare dezamăgire

"M-am gândit la el mai ales pentru fazele fixe. Totuşi, n-a răspuns aşteptărilor, mai ales din punct de vedere fizic. N-a intrat niciodată în ritm. E o mare dezamăgire, fiindcă îl ştiam foarte bine", a spus Mircea Rednic, a cărui echipă l-a transferat în ianuarie şi pe atacantul George Ţucudean, care nici el n-a reuşit să confirme. La Standard a venit în iarnă şi fundaşul ivorian Zie Diabate, fost jucător al lui Dinamo Bucureşti, la fel ca Ţucudean şi Cristea.

Criticat după transferurile din ultimul mercato, Rednic s-a apărat: "Încă o dată, nu e o scuză, dar trebuie ştiut că am prezentat două liste, dintre care una prioritară. Doar Diabate, care dă satisfacţie, a fost pe prima listă, alături de Kapetanos, Maxim sau Raţ. Ţucudean şi Cristea erau pe a doua listă. În final, m-am trezit cu o echipă foarte tânără, în timp ce Anderlecht îşi permitea să-i ţină pe banca de rezerve pe Jovanovic, De Sutter sau De Zeeuw".

Cu două etape rămase de jucat în play-off-ul pentru primele locuri din campionatul Belgiei, Standard este pe locul 5.

Rednic susţine că în ultimul său meci, 2-4 acasă cu FC Bruges, echipa sa ar fi trebuit să primească două penalty-uri, unul pentru un fault asupra lui Ţucudean.

Pentru a ajunge în viitoarea ediţie a Europa League, Standard este aproape sigură că va disputa un baraj, unde va întâlni o echipă din aşa-numitul play-off II din campionatul Belgiei, care după toate probabilităţile va fi Gent.

"Trebuie desigur să ne gândim la baraj", a recunoscut Rednic.

Sursa: rtv.net

Citeste mai mult http://www.rtv.net/printul-cristea-criticat-de-rednic-la-standard-este-o-mare-dezamagire_80081.html

  • Nici un comentariu

Adauga comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 restricţie de caractere
Textul trebuie să aibă mai mult de 5 caractere

Parteneri