OFICIAL Cristea este jucătorul lui Standard! 'Prinţul' s-a prezentat belgienilor în engleză: Sper să fiu jucător de bază aici . Prima reacţie după transfer
- Scris de Prosport.ro
- Categorie: Fotbal Extern

Adrian Cristea este oficial jucătorul celor de la Standard. Dorit de Rednic în Belgia, 'Prinţul' are şansa unei noi aventuri după cele de la Dinamo, U Cluj sau Petrolul. Cristea s-a prezentat belgienilor în engleză: "Sper să fiu om de bază aici"
"Mă numesc Adi Cristea, sunt mijlocaş şi am 29 de ani. Sunt foarte bucuros să fiu aici şi sper să fiu jucător de bază aici. Sunt foarte bine, îl cunosc foarte bine pe Mircea Rednic, am lucrat la Dinamo şi la Petrolul. Sunt capabil să ajut clubul să îşi îndeplinească obiectivele. Nu cunosc franceza, dar sper să mă înţeleg bine cu colegii", a declarat Cristea pentru Standard TV.Rednic a reuşit să îl aducă şi pe fostul dinamovist, Zie Diabate: "Vreau să îmi încerc norocul şi la altă echipă din Europa"
"Am ales să joc la Standard pentru că-l ştiu pe Mircea Rednic, care m-a antrenat şi la Dinamo. Apoi, vreau să-mi încerc norocul şi la o altă echipă din Europa. Îi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o. Cât despre postul pe care voi evolua, nu ştiu, probabil fundaş dreapta. Eu am mai jucat şi fundaş lateral stânga, fundaş la marcaj, el ştie polivalenţa mea", a spus şi Diabate pentru "Standard TV".
Cristea are la 29 de ani 300 de meciuri în Liga I şi 10 selecţii la echipa naţională
Sursa: Prosport.ro