FRF: Buget de 2 milioane de euro pentru trei amicale, un turneu de pregatire si cantonamentul nationalei la EURO 2016
- Scris de hotnews.ro
- Categorie: Echipa Nationala
'Comitetul Executiv a aprobat bugetul pentru turneul din Italia al echipei nationale, cele doua meciuri cu RD Congo si Ucraina, meciul cu Georgia de acasa si implicit cantonamentul de la EURO. Suma totala este undeva aproape de 2 milioane de euro', a anuntat presedintele FRF, Razvan Burleanu, la finalul sedintei Comitetului Executiv.
Oficialul afirmat ca Federatia Romana de Fotbal, la solicitarea clubului Dinamo, va realiza pe cheltuiala proprie o replica a Cupei Romaniei pentru a fi trimisa in Camerun, la mormantul fotbalistului Patrick Ekeng, decedat la 6 mai, pe teren, in timpul partidei cu FC Viitorul. 'Acest trofeu este transmisibil. Daca Dinamo castiga, in mod sigur o medalie de castigator va fi data in memoria lui Patrick Ekeng.
Daca Dinamo ne solicita, noi vom oferi sprijin pentru a se crea o replica pentru a fi trimisa in Camerun. Pe banii federatiei. De asemenea, o sa ne gandim la o forma de a sprijini familia lui Ekeng', a precizat Razvan Burleanu.
Citeste mai mult http://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-21000729-frf-buget-2-milioane-euro-pentru-trei-amicale-turneu-pregatire-cantonamentul-nationalei-euro-2016.htm