Menu

Radiografia bugetului FRF în 2013: dependenţi de naţională şi de UEFA. Venitul lui Piţurcă reprezintă 41% din fondul de salarii

Venituri de 74,1 milioane de lei, final pe minus

 

În ultimul an cu Mircea Sandu preşedinte, FRF a realizat venituri de 74,1 milioane de lei. Suma prezentată în finalul raportului financiar al Federaţiei este echivalentul a aproximativ 16,8 milioane de euro (la cursul mediu pe 2013 anunţat de BNR, de 4,4190 lei/euro). Spre deosebire de finalul anului 2012, Federaţia a raportat acum venituri cu circa 3,3 milioane de euro mai mari. Creşterea veniturilor a însemnat, automat, şi o reducere semnificativă a deficitului FRF. Dacă în 2012 forul condus de Sandu termina anul cu pierderi de aproximativ 3,2 milioane de euro, acum minusul raportat a fost de doar 72.800 de euro. Cheltuielile totale ale Federaţiei în anul 2013 au fost, conform bilanţului anual, de 16.844.360 euro.

UEFA şi naţionala, cei mai importanţi "sponsori"

Reducerea substanţială a deficitului înregistrat în urmă cu doi ani (3,2 milioane de euro) poate părea surprinzătoare având în vedere că, în ultimii ani, mai mulţi sponsori importanţi au ales să nu-şi mai prelungească angajamentele cu forul condus de Mircea Sandu. Cel mai pur ternic partener pe care FRF l-a pierdut a fost producătorul de bere Ursus, cel care aducea FRF circa 500.000 de euro anual. Faţă de raportul pe 2012, acolo unde federalii anunţau „venituri din sumele sau bunurile primite prin sponsorizare“ în valoare de aproape un milion de euro, în 2013 Federaţia a primit doa650.000 de euro de la parteneri.

La capitolul plusuri faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, federalii trec banii proveniţi din „ajutoare şi împrumuturi nerambursabile din ţară şi din străinătate şi subvenţii pentru venituri“, care, în cea mai mare parte, reprezintă fonduri atrase de la UEFA. Anul trecut, aceste venituri aproape că s-au dublat ajungând la 3,5 milioane de euro faţă de 1,9 milioane de euro cât au fost în 2012.

O altă sursă de venituri importantă pentru FRF în 2013 a fost naţionala antrenată de Victor Piţurcă. Suma raportată din vânzarea biletelor la meciurile echipei naţionale a fost de circa 2,7 milioane de euro. Un calcul simplu arată că în conturile Federaţiei au intrat, în medie, 385.000 de euro la fiecare dintre cele şapte meciuri jucate de tricolori pe teren propriu în 2013 (cinci partide oficiale şi două amicale). În 2012, suma atrasă din „venituri pentru care se datorează impozit pe spectacole“ a fost de doar 1,8 milioane de euro.

Tot în 2013, Federaţia a mai raportat venituri – ce-i drept mult mai mici – din diferenţe de curs valutar (43.000 de euro) şi din dobânzi (190.000 de euro). Ambele categorii prezintă creşteri substanţiale faţă de anul 2012, atunci când, de exemplu, Federaţia a pierdut din diferenţa de curs valutar. Suma a fost însă de doar 2.000 de euro, conform raportului aprobat pe cinci martie de Adunarea Generală.

Piţurcă înseamnă 41% din fondul de salarii al FRF

În 2013, federaţia a avut un fond de salarii în valoare netă de 1,1 milioane de euro. Valoarea brută a „cheltuielilor cu personalul“ a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro, dar diferenţa a intrat în categoria de „cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială“. Din cele 1,1 milioane de euro pe care FRF le plăteşte anual pe salarii, cel mai important salariat este selecţionerul Victor Piţurcă, al cărui contract anual (450.000 de euro), reprezintă 41% din buget. Următorul în topul salariilor din Federaţie este recent-numitul director tehnic Anghel Iordănescu, cel care primeşte anual aproximativ 100.000 de euro. Podiumul anului trecut era completat de Mircea Sandu, cel care, în calitatea de preşedinte al FRF, era remunerat cu aproximativ 7.000 de euro, „deloc mult, având în vedere banii pe care i-am adus în Federaţie“, aşa cum spunea în urmă cu puţin timp. În noua funcţie, cea de preşedinte de onoare al FRF, Sandu primeşte 5.000 de euro pe lună, plus o serie de facilităţi printre care se numără adminstrarea unui etaj al unei clădiri aflate în proprietatea FRF sau asigurarea tuturor tratamentelor sau intervenţiilor chirurgicale de către forul pe care l-a condus timp de 24 de ani.

"Cheltuieli lunare de 1,2 milioane de euro"

Odată cu schimbarea conducerii de la Federaţia a apărut şi o neconcordanţă legată de banii pe care forul fotbalistic îi avea în conturi. Mircea Sandu s-a lăudat că a lăsat 9 milioane de euro, în timp ce Răzvan Burleanu a susţinut că a găsit cu 3 milioane mai puţin. În raportul validat de Adunarea Generală pe cinci martie, „casa şi conturile la bănci“, adică banii de care dispunea FRF erau în jurul sumei de 5,2 milioane de euro, valoare apropiată de cea indicată de Burleanu. Sandu a explicat ulterior „dispariţia celor 3 milioane de euro“: „Atunci când trezorierul lucra la întocmirea bilanţului pe anul 2013, în conturi existau 9 milioane de euro. Ulterior însă, Federaţia a avut activitate. Cheltuielile lunare se cifrau undeva la 1,2 milioane de euro: salarii, impozite, diurne, furnizori, deplasări ale echipei naţionale şi aşa mai departe. Actuala conducere, atunci când şi-a început activitatea, a avut 6 milioane de euro în conturi, plus contracte în derulare, plus restanţe de recuperat“.

175.000 de euro a încasat FRF din „diferenţe de curs valutar, vize, taxe şi penalităţi sportive“

Sursa: prosport.ro