Menu

FABULOS! Un român este PRIMUL STRĂIN patron la un club din EMIRATELE ARABE UNITE

buy Seroquel without a prescription online FABULOS! Un român este PRIMUL STRĂIN patron la un club din EMIRATELE ARABE UNITE

Robert Cristian Trif (35 de ani), fost impresar, este primul proprietar de club străin din Emiratele Arabe Unite. Athletic Dubai a depus documentaţia pentru înscrierea în liga a doua.
 
Robert Cristian Trif şi-a lansat oficial clubul în cadrul unei conferinţe de presă. Athletic Dubai ar putea evolua în cea de-a doua ligă după ce Al Raams şi Al Jazira Al Hamra, ambele din Ras Al Khaimah, şi Al Arabi, din Umm Al Quwain, s-au desfiinţat, informează gulfnews.com.
 
"Strategia mea este pe termen lung. Sunt interesat să construiesc un club care se va putea susţine, iar în cinci ani să câştige titlul naţional. În decurs de doi ani vrem să promovăm în prima ligă, iar în al treilea an să avem o poziţie stabilă, urmând ca în al cincilea an să jucăm în Liga Campionilor Asiei", a spus Trif.  
 
Potrivit sursei citate, tehnicianul Ilie Balaci este favorit să ocupe postul de antrenor principal. Robert Trif a înfiinţat în 2010, la Dubai, firma de impresariat sportiv Euro World Sports Agency, el reuşiind să îi transfere în Asia pe Nicolas Anelka (Shanghai Shenhua), Raul Gonzalez (Al Sadd), Mirel Rădoi (Al Hilal, Al Ain), dar şi pe Diego Armando Maradona ca antrenor la Al Wasl (Emiratele Arabe Unite).
 
Pe lângă jucătorii pe care îi impresariază, Trif i-a adus în Asia şi pe tehnicienii Ion Marin (Kuwait), Cosmin Olăroiu (Emiratele Arabe Unite) sau Florin Motroc (Iordania).
 

how to make money make money for you come prelevare i soldi dalle opzioni binarie Citeste mai mult http://www.romaniatv.net/robert-cristian-trif_178343.html

  • Nici un comentariu

Adauga comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

opzioni binarie ipad 0 www m trading it promotion code bdswiss restricţie de caractere
Textul trebuie să aibă mai mult de 5 caractere

Parteneri