Menu

Analiza: Panathinaikos - Rapid 0-0

  • Scris de Radu Voicescu
  • Categorie: Fotbal Extern

Vremea este rãcoroasã pentru aceastã parte a continentului. În momentul jocului, la Atena erau  aproximativ 10 grade celsius. Cerul era  parţial acoperit si vremea era buna de fotbal.
Susţinãtorii Rapidului, aproximativ 300, au intrat pe stadion in jurul orei 20:10. Micuţa şi înfocata galerie e amplasatã la una dintre peluze, la etaj.

Acţionarul grec al Rapidului, Jean Valvis, poartã la gât un fular în culorile clubului giuleştean

Meciul incepe tare. Acţiune pericuoasã a gazdelor. Mantzios a pãtruns pe partea stângã şi atras de la colţul careului mare. Edel a plonjat şi a prins. Şut Panathinaikos, de la 28 de metri. Mingea trece foarte departe de poarta noastrã (9). Buga, în poziţie bunã, preferã sã paseze în loc sã tragã. Grecii resping (24). Zicu a tras de la 14 metri lateral stânga. Minea a fost blocatã de un fundaş şi portarul a reţinut (30).

Partea a doua incepe  cu Edel  care ne dã mari emoţii. Portarul Rapidul a prins o centrare uşoarã dar a fost la un pas sa intre cu mingea în poartã .
Bãdoi este gãsit de o pasã lungã. Rapidistul a incercat sa paseze cu capul dar a greşit. Mai bine ar fi încercat un şut (71). Karamian şi M Constantin s-au încurcat reciproc. Corner pentru gazde, rãmas fãrã rezultat (77).
In minutul 84 M Constantin a fost eliminat pentru fault din posturã de ultim apãrãtor. Loviturã liberã pentru gazde de pe linia careului mare.

Rãzvan Lucescu a declarat la finalul meciului de la Atena cã este mulţumit de evoluţia elevilor sãi în aceastã grupã, fie cã Rapid se va califica sau nu în primãvara europeanã:
“Ne intereseazã ce se va întâmpla la Paris, unde Panathinaikos sper cã se va duce sã joace şi sã nu piardã. Am fi putut obţine mai mult la fiecare meci, am fãcut meciuri bune cu foarte multe ocazii. Am satisfacţia cã Rapid a jucat bine, a devenit o forţã în Europa, pentru cã sã nu pierzi inseamnã ceva, înseamnã acumulare de experienţã, de încredere.
Panathinaikos este o echipã în formã, a obţinut o serie de victorii consecutive, cu Munoz pe bancã nu au pierdut, sunt foarte bine puşi la punct.
A fost un joc aspru şi echilibrat, în nici un caz nu ne-am fãcut de ruşine, noi am jucat un fotbal bun şi nu am pierdut nici un meci, deşi e frustrant putem privi cu mândrie indiferent de ce se va întâmpla. Nu-mi rãmâne decât sã sper l aun rezultat favorabil la Paris.”

Patronul Rapidului, George Copos, a declarat pentru TV Sport, dupã egalul obţinut de echipa în Grecia:
"Panathinaikos este o echipã foarte bunã, solidã, au un joc foarte elaborat. Grecii nu au cum sã piardã la PSG. Este adevãrat cã puteam tranşa calificarea în alte partide: acasã cu PSG sau la Tel-Aviv.
Şi în acest meci am avut un joc foarte bun, cu 2 ocazii mari, una în prima reprizã, alta în cea de-a doua. Panathinaikos a avut şi ea una sau douã ocazii.
Dacã Moldovan era puţin mai inspirat când a rãmas singur cu portarul, acum eram calificaţi. Ne lipseşte şi Mazilu şi Burdujan, s-a vãzut cã am suferit în atac."

Despre evoluţia echipei sale în aceastã searã Copos a spus:
"Edel s-a descurcat excelent! Toţi au evoluat foarte bine. Şi Lazãr a jucat bine azi, deşi a jucat accidentat. Echipa noastrã nu a jucat rãu, Panathinaikos este pe locul 2 în Grecia, a bãtut pe Olympiakos, care este cea mai bunã echipã din Grecia. Panathinaikos este o echipã foarte, foarte puternicã, are şi mulţi strãini. Nu comentez jocul lui Mãldãrãşanu, toţi au jucat foarte bine. Viorel Moldovan a jucat din 3 în 3 zile, trage de el, are un comportament exemplar. Ce pot sã-i cer eu lui Moldovan?"
  • Nici un comentariu

Adauga comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

Part time job ny 0 trader in opzini binarie grandoption bewertung restricţie de caractere
Textul trebuie să aibă mai mult de 5 caractere

Parteneri